24 feb. 2018

Recenzie - Te iubesc pe nevăzute (Alina Ilioi)

Te iubesc pe nevăute - Alina Ilioi

Se spune că iubirea este singurul lucru din care poți să împarți oricât de mult, fără să se termine. Când am lecturat această carte, mi-am adus aminte de această zicală, pentru că, pe tot parcursul ei, simțeam că mă umple de iubire și mă făcea să mă simt recunoscătoare pentru omul care îmi era alături. 

Te iubesc pe nevăzute este structurată sub forma unui dialog între doi îndrăgostiți, alternându-se câte un capitol pentru fiecare. Încă de la începutul cărții aflăm că aceștia au ajuns să se despartă din cauza distanței, totuși ei continuă să își scrie și să se încurajeze unul pe altul cu o deosebită afecțiune.

Unele capitole reprezintă un omagiu adus iubirii, altele evidențiază durerea unei despărțiri, redând atât de fidel golul pe care îl simți în suflet la pierderea unei persoane dragi. Tonul folosit de scriitoare este unul foarte blând, liniștitor, aceasta reușind să surprindă părțile cele mai frumoase/admirabile ale dragostei:

- Pot să te rog ceva?
- Tu știi că poți să mă rogi orice.
- Te rog mult de tot să ai grijă de tine până când pot să am eu.



Te iubesc pe nevăute - Alina Ilioi

Deși personal nu am înțeles de ce ar putea alege să plece pe căi diferite doi oameni care își poartă sentimente atât de frumoase, cei doi protagoniști m-au impresionat prin maturitatea și respectul de care dau dovadă. Cei doi continuă să își exprime admirația și dorul pentru celălalt, iar în conversațiile lor nu se regăsesc ura sau reproșurile atât de specifice despărțirilor:

-Știi ce îmi place cel mai mult la noi?
-Ce?
-Faptul că indiferent de încercările noastre, niciodată nu ne-am jignit unul pe altul. Cred că respectul vine înainte de iubire, iar noi doi le avem pe amândouă, draga mea. Am un respect și o admirație pentru tine așa cum nu am mai avut față de nimeni!
-Să știi că la asta mă gândeam și eu. Că suntem doi oameni care niciodată nu și-au reproșat nimic sau nu și-au aruncat cu cuvinte urâte în față. Iar asta e rar în ziua de astăzi, când oamenii se jignesc mai des decât complimentează.

Am acordat cărții 4 din 5 steluțe deoarece a fost destul de scurtă, dar, având în vedere că subiectul nulasă loc de prea multă acțiune, cred că prea multe pagini ar fi devenit plictisitoare. De asemenea, pe alocuri s-au strecurat și câteva greșeli care am simțit că nu-i fac cinste.

În linii mari, mi-a plăcut cartea datorită sentimentelor delicate transmise în ea, este o carte care îți mângâie sufletul deși nu e tocmai fericită. 

O găsiți pe site-ul editurii Bookzone, alături de alte cărți pentru suflet. Vă invit să aruncați un ochi și pe blogul Alinei Iioi, unde vă puteți face o idee despre cum scrie aceasta.


Iată, doi îndrăgostiți peste măsură, care-l vedea pe celălalt mai sus, mai bun, mai frumos, mai... Noi nu am realizat că dragostea a fost cea care ne-a făcut pe amândoi MAI. Pentru că da, acesta e efectul dragostei: te face MAI.


Nota mea: 4/5
Link de cumpărare: Bookzone