22 mai 2016

Sunday Quote #1

„Atunci când ne dorim ceea ce ne este de folos, Dumnezeu ne trimite acel lucru imediat.

Atunci când ne dorim ceea ce nu ne este de folos, Dumnezeu ne oferă tocmai ceea ce ne este de folos.

Capacitatea noastră de a înțelege aceste lucruri ne face să fim mai aproape sau mai departe de el. Tocmai despre acest lucru vorbește această carte. De obicei oamenii își doresc ceea ce nu le trebuie cu adevărat. Însă Dumnezeu știe exact de ce avem nevoie și ne este alături tot timpul...”

din Mi-e dor de tine, Doamne de Cătălina Dănilă

12 mai 2016

Twin Covers(15)


Pentru rubrica Twin Covers de azi v-am pregătit o serie de patru coperte, dintre care două sunt în română și două în engleză.

Cred că toate cărțile aparțin genului YA, mai puțin Dacă vreodată ochii tăi vor plânge, care este o carte de poezie.

Aceasta este fără dar și poate și preferata mea. Cantitatea de text mi se pare perfectă pentru a scoate în evidență trăsăturile delicate ale fetei, iar sentimentul de intimitate dintre cei doi iubiți e amplificat de titlul sensibil al volumului. Cu siguranță o carte pe care aș vrea să o am în bibliotecă.

Vouă ce copertă vă place mai mult?

7 mai 2016

Când cărțile îngălbenesc prematur. Cum avem grijă de ele


Curățenia în bibliotecă este, de obicei, o încântare pentru fiecare șoarece de bibliotecă. Pe lângă ștersul prafului și aranjatul cărților pe raft, adesea ne oprim pentru le a răsfoi și a le simți din nou mirosul, rememorând scurta perioadă în care am fost captivi în universul lor.

Se mai întâmplă însă să constatăm cu tristețe că acele cărți pe care nu demult le aduceam acasă de la librărie, arătând și mirosind a nou, astăzi au căzut pradă acțiunii nefaste a timpului. Desigur, cărțile vechi au propriul lor farmec, dar parcă suferi și tu când le vezi îmbătrânind pre devreme!

În poză e primul volum din seria Lux de Anna Godbersen, de care îmi amintesc cu nostalgie că m-a introdus în lumea genului Young Adult, acum vreo 7 ani. Și seria Twilight a început să îngălbenească. Evident, cărțile clasice ale copilăriei au căzut de mult pradă timpului. 

Ce e de făcut? Cărțile oricum vor îngălbeni într-un final, dar aparent acest moment poate fi amânat dacă avem grijă de cărțile noastre. Răsfoind o serie de articole pe Internet, am găsit niște sfaturi de care putem ține cont pentru a prelungi viața prietenelor noastre neînsuflețite:

Tipul cărții

  • Dacă doriți să păstrați cărțile pe termen lung, cele cu copertă cartonată sunt de preferat. Nu doar că arată mai bine, dar și calitatea hârtiei e de obicei superioară, iar duritatea copertei previne deteriorarea ei când o scoateți des de pe raft. Plus că aceste cărți arată foarte cool chiar și îngălbenite. :D

Condiții de păstrare

  • Țineți cărțile la distanță de ferestre, de surse de căldură sau umiditate. Dacă aerul din cameră e prea uscat, paginile se usucă, devenind fragile și îngălbenite. Cleiul şi pânza se pot usca și ele prea tare și astfel ne trezim cu paginile dezlipite. Dacă umiditatea e prea mare, hârtia se degradează, iar cărțile pot mucegăi.
  • Nu expuneți cărțile în bătaia directă a soarelui sau la lumină puternică. Aceasta face copertele cărților să se decoloreze și paginile să se îngălbenească mai repede.

Mânuirea

  • Asigurați-vă că aveți mâinile curate în timp ce citiți și nu puneți coatele pe carte.
  • Folosiți semne de carte subțiri în loc de creioane sau alte obiecte care pot contribui la deteriorarea cărților. 
  • Nu fumați în timp ce citiți. :D

Aranjarea pe raft

  • Păstrați cărțile pe raft în poziție verticală sau orizontală, dar nu sprijinite una de alta. Nu înghesuiți cărțile pe raft și lăsați un spațiu de 2-3 cm între carte și spatele raftului.
  • Nu țineți cărțile lipite de perete, deoarece acestea vor tinde să absoarbă umezeala peretelui.

Ștersul de praf

  • Ștergeți praful de pe rafturi și cărți în mod regulat, dar fără a folosi soluții chimice.
  • Dacă o carte vine cu supracopertă(dust jacket), nu o aruncați. Puteți chiar să confecționați una voi înșivă, din hârtie.
Surse de inspirație:

Ei, eu una mă găsesc vinovată de multe din greșelile expuse mai sus. Sper ca pe viitor să fiu mai blândă și mai răbdătoare cu cărțile mele.

Voi aveți cărți care s-au îngălbenit? Ce faceți pentru a avea grijă de ele?

5 mai 2016

Recenzie „Octopussy”(roman 18+)


Carte primită spre recenzie. Mulțumesc, Cristina!

În societatea în care trăim se publică zeci, sute de articole și reportaje despre cum să îți satisfaci mai mult partenerul, despre ce poziții sexuale să încerci în funcție de zodie sau despre cum cutare divă și-a umplut podoabele cu silicon(oare cu ce scop?). Ei bine, în această societate vei fi totuși judecat, criticat și arătat cu degetul dacă tu, un om obișnuit, îndrăznești să vorbești în public despre unul din cele mai naturale lucruri ale vieții, și anume sexul.

În contextul acestei societăți pline de ipocrizie, unde „toate fetele sunt virgine și toți băieții s-au culcat cu sute de virgine”, după cum spune un citat binecuvântat de pe net, și <sarcasm>nimeni nu se uită niciodată intenționat la porn</sarcasm>, trebuie să o felicit pe Cristina Boncea pentru curajul de a scrie despre ce vrea ea și de a face față opiniilor negative, care cu siguranță nu sunt puține.


„Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.”


Sincer, dacă acum jumătate de an m-ar fi întrebat cineva ce cred despre Octopussy, i-aș fi răspuns că e o carte de care mă feresc, în principiu datorită opiniilor negative transmise de alte persoane. S-a întâmplat totuși să răsfoiesc puțin într-o librărie, mi s-a părut atractivă, iar la scurt timp s-a ivit și șansa de a primi această carte pentru recenzie din partea autoarei.

Într-adevăr, în mediul online se găsesc foarte multe recenzii negative și cred că numărul lor s-ar reduce simțitor dacă ar fi scos mai mult în evidență caracterul 18+ al cărții, care conține destule scene explicite(nu erotice într-un sens bun, ci explicite) ce nu vor fi pe placul tuturor. Personajele principale ale cărții, gemenele Becks și Hyena, dar și părinții lor, Gary și Candie, explorează tipuri neconvenționale de (auto)satisfacere care pe mulți îi vor scandaliza, dar asta nu înseamnă că ele nu există.

De menționat este și faptul că această carte a fost publicată de autoare la vârsta de 17 ani și probabil scrisă la 16, de aceea am început lectura fără așteptări mari, doar cu interesul asupra poveștii pe care urma să o descopăr.


Să vă spun părerea mea de ansamblu: mi-a plăcut! A fost o carte sexy, intrigantă și cu niște glume perverse foarte reușite, care m-a scos puțin din zona de confort. Cred că îți trebuie o mică doză de nebunie și de perversitate ca să te bucuri de cartea asta, de aceea nu o recomand oricui. Persoanele prea tinere/bătrâne sau cu convingeri religioase/morale puternice probabil că nu o vor savura.

Deși acțiunea este localizată în România, toate personajele principale poartă nume englezești, ceea ce le situează undeva într-un plan superior celorlalte și totuși, cred eu, le conferă un caracter universal. Familia Sugar ar putea fi un prototip al familiei în care părinții au propriile lor probleme, comunică prea puțin cu copiii lor și le dau foarte multă libertate, drept pentru care aceștia o apucă pe căi mai neortodoxe. În același timp, familia Sugar ar putea fi orice familie de pe Glob deoarece fiecare familie are propriile secrete și e „ciudată” într-un mod unic.

Toate aceste „ciudățenii” capătă o justificare interesantă la sfârșit, pe care vă voi lăsa să o descoperiți singuri.

Principalul motiv pentru care nu am dat nota maximă acestei cărți a fost exprimarea. Deși limbajul fluid, tineresc și mai ales ironic al Cristinei este destul de atractiv, consider că ar mai fi avut nevoie de cizelare. De exemplu, autoarea are tendința de a folosi anumite structuri gramaticale pentru a scurta sau a reduce complexitatea frazelor(Becks şi-ar dori mai mult decât orice să aibă acea legatură instantă a gemenilor de care se tot aude pe colo colo.) sau să repete cuvântul „relativ” în descrieri(„camera este relativ mare”, „dressing imens, plin cu haine relativ scumpe”, „tipul arată relativ ok”).

De asemenea, unele aspecte din poveste nu par să se lege. Hyena e descrisă drept o fată timidă și religioasă, dar primul lucru pe care îl îmbracă ieșind în oraș e o fustă scurtă și mulată. Nici nu își lasă sora să iasă din casă nemachiată pentru că ar putea să o facă de râs. Undeva în carte ni se spune că mama fetelor, Candie îl cunoaște pe englezul Gary cu puțin timp înainte de nașterea fetelor, de aceea ele poartă nume englezești, și totuși ea mai petrece încă 6 ani alături de soțul ei român. Toate acestea, împreună cu ceea ce am scris mai sus despre limbaj, mi-au lăsat impresia că romanul a fost scris pe fugă.
În schimb, anglicismele și înjurăturile strecurate ocazional mi s-au părut în regulă, ele contribuind la crearea unui limbaj tineresc, autentic.


Mi-ar fi plăcut să văd mai multe detalii, în special referitor la modul în care restul familiei, nu doar Becks, reacționează la întoarcerea Hyenei. Cred că ideea din spatele poveștii are un potențial destul 
de mare și putea să fie exploatată chiar mai bine. :)

Celor care au citit-o și s-au simțit revoltați le dau un subiect de gândire: De ce toată lumea critică scenele explicite din carte și nimănui nu-i pasă că tot pe acolo unul din personaje comite o crimă oribilă? Oare care din cele două ar fi mai de preferat în viața reală? Oare nu e ceva în neregulă cu mentalitatea noastră? Am ajuns să fim așa de obișnuiți cu crimele și violurile încât ne scandalizează mai mult preferințele sexuale neobișnuite ale altora. Alții se plâng de vârsta prea mică a fetelor. Aveți idee câți copii de această vârstă sau chiar mai mici își încep viața sexuală, fumează sau chiar consumă droguri fără știrea părinților?

Din orice carte pe care o citim putem desprinde învățămine și probabil că lucrul pe care Octopussy ni-l transmite cel mai mult e că fiecare persoană e unică, normalitatea e un lucru relativ și fiecare om are propriile lui plăceri vinovate pentru care ar putea fi judecat de alții.

De asemenea, cred cu tărie că în familie și în școală ar trebui să existe mai multă deschidere în privința educației sexuale.

Consider această carte un debut promițător și voi urmări cu interes activitatea literară a Cristinei Boncea.

Citate:
  • „Liniștea e un lucru periculos pentru minte.”
  • „Odată ce creștem, lucrurile pe care le priveam cu fascinație ca adolescenți sau copii se schimbă și le vedem așa cum sunt, reale și uneori dureroase.”
  • „Nimeni din familia Sugar nu trăiește în prezent. Toți își aleg un moment al timpului pe care-l retrăiesc la infinit.”


Nota mea: 3.5/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.

1 mai 2016

Impresii despre „Sub aceeași stea” de John Green


E clar, ce-i prea mult strică! Iar aici vorbesc despre popularitatea excesivă din jurul unor cărți mai nou-apărute, dintre care Sub aceeași stea nu face excepție.

A trecut ceva vreme de când am citit cartea, dar, pentru că vă spuneam recent despre De 19 ori Katherine, m-am gândit că nu ar strica să scriu o recenzie și despre aceasta, pentru țelul - îndepărtat - de a avea într-un final pe blog toate cărțile lui John Green. 

Acum câțiva ani, când TFIOS nu apăruse încă în România, circulau pe tumblr, deviantart și alte site-uri de acest gen o mulțime de fotografii, citate și fanart-uri, unele mai frumoase și emoționante ca altele.

Când în sfârșit a apărut în România, am fost mai mult decât entuziasmată și m-am pus imediat pe lectură, dar ghiciți ce? Știam deja pe dinafară cele mai populare citate, astfel încât, regăsindu-le în carte, mi s-au părut banale, abia le-am observat. Îmi făcuseră în nenumărate rânduri inima să tresalte, ajungând să ridic cartea în slăvi, dar aici nu aveau niciun impact asupra mea deși, de fapt, sunt niște citate foarte bune. 

M-am simțit puțin revoltată și că celebrul okay fusese tradus cu bine, parcă își pierduse din intensitate și în plus ok/okay a ajuns să fie folosit cam la fel de mult în română, dar aceasta e doar o preferință personală. În schimb, mi se pare genială traducerea titlului cărții.

Cred că problema e reprezentată de așteptările nerealiste pe care uneori ni le formăm ca cititori. În loc să apreciez cartea așa cum este, eu o comparam cu versiunea fără de cusur din mintea mea. Astfel îi atribuiam o valoare mai scăzută decât dacă aș fi citit-o fără să știu nimic despre ea.


Totuși, în ciuda acestei dezamăgiri inițiale, Sub aceeași stea a fost o carte bunicică pe care o recomand, în special adolescenților și tinerilor, deși sunt sigură că ar atinge și inimile celor mai mari.

Cred că povestea vă e deja cunoscută: Hazel Grace, o adolescentă bolnavă de cancer la plămâni, își așteaptă cu resemnare moartea, încercând mai degrabă să ușureze suferința părinților decât pe a ei. La o întâlnire a tinerilor în situații asemănătoare, face cunoștință cu Augustus Waters, care în urma cancerului osos a rămas fără un picior, însă acum este vindecat. 

Hazel are o carte preferată, „O durere supremă”, care se termină brusc fără un deznodământ cocnret. Hazel îl transformă pe Augustus într-un fan avid al acestui roman, iar cei doi călătoresc spre Olanda pentru a afla cum se termină chiar de la autor.

John Green de avertizează prin acest roman că nu toate poveștile se termină cu happy-end, că unii nu sunt la fel de privilegiați ca și alții în fața morții, că se poate să murim fără să facem nimic notabil, însă putem lăsa în spate o urmă, cât de mică.

Cel mai mult l-am apreciat pe Green pentru că a rămas fidel realității și nu a încercat să înfrumusețeze aspectele mai puțin arătoase ale acesteia de dragul artei. Și aici nu mă refer doar la linia acțiunii, care a luat o întorsătură neașteptată spre final, ci și la lucrurile mici, firești dar jenante, pe care autorii le omit de obicei din cărțile lor([SPOILER] Unui personaj i se face rău și zace în propria vomă. Hazel și Augustus fac sex pentru prima dată și totul e foarte awkward, nimic magic și spectaculos ca în filme.[/SPOILER]).

Mi-au plăcut mult personajele principale, doi tineri nonconformiști și plini de umor, și un cuplu perfect, croiți unul pentru celălalt. Parcă au fost amândoi prea „filosofi”, făcând haz de necaz și vorbind despre moarte sau despre boala lor fără să dramatizeze. Nu la fel pot spune despre mine, care am luat povestea mai personal, deși stilul amuzant în care e scrisă cartea nu prevestea atât de multe lacrimi.

Romanul lui Green este ușor de citit, însă ceva mai greu de digerat, iar dacă sunteți plângăcioși, ca mine, veți avea nevoie de multe șervețele. Am văzut ulterior și filmul și m-a emoționat la fel de mult , deși parcă a avut mai mule clișee. Evident că recomand cartea mai întâi, altfel nu veți avea prea multe lucruri noi de descoperit.

Sunt convinsă că voi mai citi Sub aceeași stea cândva, a doua oară cel mai probabil în engleză. Până atunci voi încerca să nu mă mai familiarizez prea mult cu o carte înainte de a o citi. :)

Ambient muzical sugerat:


Nota mea: 4/5
Această carte poate fi achiziționată de aici.